Ştiri din categoria Energie
 Grupul OMV nu este interesat de explorarea şi extracţia gazelor de şist, întrucât dispune de suficiente rezerve de gaze convenţionale, a declarat Jaap Huijskes, directorul de explorare şi producţie al companiei, la OMV Media Summit, eveniment organizat vineri la Viena. citeşte...
 OMV, acţionarul majoritar al OMV Petrom, vrea să transforme România din importator în exportator de gaze naturale, iar resursele din Marea Neagră înseamnă "gaze pentru Europa", a declarat directorul general al grupului austriac, Gerhard Roiss. citeşte...
 Preţul la care România importă gaze ruseşti a crescut la 420 de dolari pe mia de metri cubi în ultimul trimestru al acestui an, de la 405 dolari pe mia de metri cubi în trimestrul al treilea, potrivit unor documente ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). citeşte...
 Republica Moldova ar putea achiziţiona energie electrică din România de la 1 aprilie 2014, a anunţat ministrul economiei moldovean Valeriu Lazăr, care a precizat că negocierile cu partea română în această privinţă au început deja. citeşte...
 SOCAR a deschis patru noi benzinării, la Oradea (2), Buzău şi Alexandru cel Bun, Neamţ, după investiţii de peste 5 milioane de euro, astfel că reţeaua companiei azeră pe piaţa românească a ajuns la 20 de staţii. citeşte...
 Suntem printre săracii Europei, dar de anul viitor vom plăti pe combustibil mai mult decât unele dintre cele mai bogate popoare ale continentului. Asta, în condiţiile în care salariul minim din ţara noastră este şi de 10 ori mai mic decât al unor ţări care au combustibil mai ieftin. citeşte...
 Producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaş (SNG) va săpa anul viitor cu două sonde în cele două perimetre din Marea Neagră unde este partener cu o firmă din grupul rus Lukoil. citeşte...
 Producţia de electricitate la nivel naţional a atins marţi un record pentru anul în curs, 8.700 MW, din care exporturile au reprezentat 1.000 MW, iar centralele eoliene au acoperit doar 200 MW. citeşte...
 Departamentul pentru Energie vrea să modifice contractele de concesiune a serviciului de distribuţie a energiei electrice, astfel încât să poată efectua controale privind investiţiile derulate. citeşte...
 România şi-a atins deja din acest an ţinta de energie din surse regenerabile asumată pentru anul 2020, respectiv 24% din consum, astfel că subvenţiile pentru acest sector trebuie reduse, a declarat, luni, preşedintele Asociaţiei Marilor Consumatori Industriali de Energie (ABIEC), Marian Năstase, într-o conferinţă de presă. citeşte...
 România are un potenţial ridicat pentru descoperirile de gaze de şist în Carpaţii Orientali, în Platforma Moldovenească, în Depresiunea Bârladului şi în Câmpia Română, cu extinderea sa din Dobrogea de Sud, se arată într-un studiu intitulat "Resurse de gaze naturale din zăcăminte neconvenţionale - potenţial şi valorificare", realizat de Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME). citeşte...
 BERD şi-a lichidat deţinerea la cea mai mare companie românească, SNP Petrom. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a încasat 385 milioane de lei pe acţiunile deţinute. citeşte...
 Preţul gazelor ar putea creşte cu 1% pentru consumatorii casnici şi cu 2% pentru cei industriali de la 1 ianuarie, a declarat joi Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în cadrul unei conferinţe pe tema pieţei gazelor. citeşte...
 Profitul net al societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz (SNG) a scăzut cu 55,25%, în primele nouă luni ale acestui an, la circa 410,67 milioane lei, de la aproximativ 917,6 milioane lei cât era în perioada similară a anului precedent, se arată într-un raport trimestrial publicat pe site-ul companiei. citeşte...
 Transelectrica a raportat un profit brut de 156,8 milioane lei pe primele nouă luni ale anului, de 8 ori mai mare decât cel anunţat în perioada similară a anului trecut. Profitul net al companiei la 30 septembrie 2013 a fost de 131,5 milioane lei, de 13 ori mai mare decât cel raportat la 30 septembrie 2012. citeşte...
 Profitul grupului francez de utilităţi GDF Suez a scăzut în primele nouă luni din acest an cu 6,5% din cauza diminuării preţului electricităţii în Europa şi a opririi activităţii la centralele electrice din Belgia pentru servicii de mentenanţă. citeşte...
 Profitul CEZ a scăzut puternic în trimestrul al treilea, după ce grupul ceh a înregistrat provizioane de 4,8 miliarde coroane ceheşti (177 milioane euro) la operaţiunile din România şi Bulgaria, precizând că Electrica şi-a majorat pretenţiile faţă de grup de la 18 milioane euro la 82 milioane euro. citeşte...
 Ucraina a sistat complet importurile de combustibil din Rusia şi există riscul izbucnirii unui nou război al gazului, similar celui din 2009. Tensiunile dintre cele două ţări sunt mari, mai ales după ce Ucraina a refuzat de mai multe ori să se alăture Uniunii Vamale concepute de Federaţia Rusă. citeşte...
 Reprezentanţii companiei Chevron România au demarat o campanie de informare a tuturor locuitorilor din comuna Pungeşti, răspunzând preocupărilor privind activităţile de explorare pe care intenţionează să le conducă în judeţul Vaslui, transmit sursele de presă. citeşte...
 Calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate la gazele naturale a fost respectat, până la această dată, informează Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei (ME). citeşte...
|
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|