Ştiri din categoria Economie
 Fabrica de Arme Cugir a finalizat prima puşcă de asalt de concepţie integral românească. Arma este în prezent testată de soldaţii români în teatrele de operaţiuni, iar din toamnă uzina ar putea realiza primele 60.000 de produse pentru dotarea Armatei Române. citeşte...
 E greu de crezut că anul acesta exporturile vor mai putea fi un motor al creşterii economice. În februarie, estimările INS indică o majorare a exportului cu 1,9% în lei (scădere, pe curs, la euro cu 0,4%), iar în primele două luni, creşterea e tot modestă, de doar 2,5% în lei şi 0,6% în euro. Asta în condiţiile în care în primele două luni din 2011, exportul a crescut cu 46% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. citeşte...
 Negocierile cu Roman Copper pentru Cupru Min s-au încheiat irevocabil, întrucât firma canadiană a respins condiţiile privind plata integrală a contractului, îndeplinirea obligaţiilor de mediu şi clauzele referitoare la transparenţă, a anunţat sâmbătă Ministerul Economiei. citeşte...
 Vânzarea companiei Cupru Min către Roman Copper a eşuat, deoarece firma canadiană a refuzat să depună într-un cont bancar o garanţie pentru investiţiile de mediu, să achite în maxim o lună preţul pentru acţiuni şi să accepte publicarea documentului de privatizare. citeşte...
 Premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi-a exprimat speranţa că negocierile pentru vânzarea Cupru Min Abrud vor fi încheiate până la sfârşitul zilei de vineri în favoarea statului român, subliniind în acest sens că statul are clauze la care nu va renunţa cu niciun chip. citeşte...
 Premierul Mihai Răzvan Ungureanu speră ca negocierile pentru vânzarea Cupru Min să se încheie "cu bine", chiar vineri seară, el spunând că "statul are clauze la care nu va renunţa cu niciun chip". Discuţiile pentru încheierea contractului au început joi seara şi au continuat pe tot parcursul zilei de vineri, termenul limită pentru semnarea tranzacţiei. citeşte...
 Liderul PSD Victor Ponta acuză Guvernul de lipsă de transparenţă în semnarea contractului privind Cupru Min, el afirmând că "toată resursa de cupru va fi pusă la dispoziţia unei firme necunoscute" şi că, dacă va fi cazul, opoziţia va vedea căile juridice de a "opri ceea ce se consideră ilegal". citeşte...
 Rulmentii contrafacuti afecteaza afacerea producatorilor de profil, printre care si Rulmenti Barlad, in conditiile in care aproximativ 70% din rulmentii de pe piata romaneasca sunt contrafacuti, dupa cum a estimat Harun Adiguzel, directorul general al grupului URB, din Turcia, proprietarul Rulmenti Barlad. citeşte...
 Ministrul turc al Afacerilor Europene relatează o discuţie avută în urmă cu 2 ani cu Emil Boc, care l-ar fi sfătuit ca Turcia să nu facă "tot ce spun europenii", explicând că România a ajuns în situaţie economică dificilă deoarece a fost prea flexibilă în negocieri şi a acceptat lucruri prea repede. citeşte...
 Contractul pentru vânzarea Cupru Min Abrud va fi semnat vineri de către oficiali OPSPI şi reprezentanţi ai companiei canadienei Roman Copper, prevederile acordului urmând să fie făcute publice săptămâna viitoare, a declarat pentru Mediafax şeful OPSPI, Florin Vlădan. citeşte...
 Guvernul intenţionează să transforme Ungaria în cel mai competitiv centru de producţie din Europa, iar impulsionarea angajărilor este o prioritate, a declarat joi premierul ungar Viktor Orban în faţa unor oameni de afaceri la Budapesta. citeşte...
 Alimentele s-au scumpit la nivel mondial în martie, pentru a treia lună consecutiv, potrivit indicelui preţurilor produselor alimentare elaborate de FAO. citeşte...
 Preşedintele BCE, Mario Draghi a declarat, miercuri, că există riscul ca recuperarea economică a zonei euro să eşueze, în timp ce perspectiva inflaţiei, care arată că ar putea coborî sub ţinta de 2% abia anul următor, nu face necesară renunţarea la politicile monetare relaxate, potrivit Reuters. citeşte...
 Directorul Societăţii Naţionale a Sării, Gabriel Muraru, susţine că nu poate divulga „secrete comerciale" şi că ar prejudicia compania pe care o conduce dacă ar publica date despre activitatea instituţiei. citeşte...
 Criticile pentru privatizarea Cupru Min sunt lansate de persoane care nu cunosc în detaliu istoria firmei şi faptul că într-un zăcământ cu 800 milioane tone minereu există o concentraţie de cupru de doar 0,3%, ceea ce necesită tehnologii foarte bune pentru a obţine profit, afirmă premierul Ungureanu. citeşte...
 Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că doreşte ca, prin Consiliul Consultativ format din oameni de afaceri cu care a avut marţi o primă întâlnire la Guvern, să primească sesizări din partea mediului economic, iar acesta să fie o expresie a creativităţii economice româneşti. citeşte...
 Economiile emergente vor creşte per total cu 5,3% anul acesta şi cu 6,3 % în 2013, conform raportului Ernst & Young Rapid Growth Markets Forecast, lansat astăzi, potrivit unui comunicat remis redacţiei. citeşte...
 Liderul social-democrat Victor Ponta a declarat, în această dimineaţă, că "Guvernul Ungureanu vinde ce a mai rămas din resursele minerale ale României", acuzând actualul Executiv că "nu are legătură cu interesele României", relatează sursele de presă. Co-preşedintele USL mai spune că Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) ar trebui să fie "independentă de Guvern şi sub controlul Parlamentului, singura instituţie reprezentativă pentru poporul român". citeşte...
 Economiile Europei şi Statelor Unite vor avea evoluţii divergente în prima jumătate a acestui an, reducerile de deficit bugetar în Europa afectând negativ cererea pe piaţă în timp ce redresarea economică a Statelor Unite se va accelera, se arată în cadrul unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) publicat joi. citeşte...
 Reluarea economică câştigă în vigoare, după furtuna care aproape a reuşit să destrame zona euro şi să readucă planeta în criză, însă se conturează o creştere cu “mai multe viteze”, “sprijinită” în SUA, dar în continuare “slabă” în Europa, a apreciat joi, 29 martie, OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa), citată de France Presse. citeşte...
|
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|