Cererea pentru spaţii de birouri, în Bucureşti, în 2011, a fost cu 16% mai ridicată faţă de 2010, în timp ce nivelul livrărilor de spaţii noi de birouri a continuat să ramână scăzut, în decursul anului trecut, cu 55% mai redus faţă de 2010, potrivit unui raport realizat de CBRE România.
Nivelul livrărilor de spaţii noi de birouri în 2011 a fost de 125.000 de metri pătraţi, cu 55% mai redus faţă de 2010, atunci când 274.000 de metri pătraţi au fost livraţi pe piaţă.
În prezent, sunt în construcţie doar 170.000 de metri pătraţi, până la sfârşitul anului 2012 urmând a fi livrate 130.000 de metri pătraţi de spaţii noi de birouri, din care 34% sunt deja preînchiriate, arată analiza CBRE România.
În ceea ce priveşte cererea de spaţii, aceasta a ajuns la 207.000 de metri pătraţi, în timp ce doar 125.000 de metri pătraţi de spaţii noi au fost livrate în 2011, an în care s-a înregistrat şi cel mai mare nivel de tranzacţionare, 262.000 de metri pătraţi, din ultimii trei ani.
Toată ştirea pe Adevărul.ro
Curs valutar din 08.02.2012