Ştiri » septembrie 2016 » 28 septembrie 2016
Sorin Minea: "Nu ştiu dacă exportul de animale vii va fi rentabil"
Mi, 28.09.2016, ora 00:00 | Agricultură | 1044 vizualizări
Măsura prin care România va putea relua exportul de porci vii în Uniunea Europeană (UE) este una foarte bună, însă mă întreb dacă avem efectivele necesare pentru a asigura şi cererea pentru piaţa internă, a susţinut, ieri, directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Dana Tănase, într-o conferinţă de specialitate. Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Industria Alimentară - Romalimenta, Sorin Minea, a punctat că, la ora actuală, România importă peste 300.000 de capete de porcine, iar cât priveşte reluarea exportului de porci vii "s-ar putea să fie o afacere, dar întrebarea este: Cine va cumpăra?".
Toată ştirea pe Bursa.ro
Curs valutar din 28.09.2016
Indici bursieri din 28.09.2016
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Agricultură
 Mugur Isărescu, guvernatorul băncii naţionale, a declarat miercuri, după şedinţa de politică monetară, în contextul în care a prezentat evoluţiile economice din a doua parte a anului anterior, că anul agricol 2019 a fost "nefavorabil", Isărescu fiind primul oficial cu o astfel de afirmaţie. citeşte...
 Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat astăzi, la Cefa, că Legea risipei alimentare trebuie modificată, motiv pentru care nu s-au publicat normele metodologice, precizând că există o variantă pe site pentru consultare publică. citeşte...
 Guvernul a aprobat plafoanele alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii şi schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic şi a stabilit cuantumul acestora pentru anul de plată 2016, acestea fiind mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli care se aplică în perioada 2015-2020. citeşte...
 Roşiile româneşti ar putea ajunge în pieţe tot anul! Cel puţin, asta promite ministerul Agriculturii, care îi ajută pe fermierii care deţin sere şi solarii, printr-un program pe mai mulţi ani. Agricultorii spun "mulţumesc" pentru banii oferiţi de stat, însă mai taie din optimismul oficialilor: a fost o iarnă grea, aşa că roşiile s-ar putea coace mai târziu. Şi nici banii primiţi nu sunt suficienţi ca roşia să fie românească tot anul. citeşte...
 Ţara noastră a importat 120.830 de tone de cartofi proaspeţi şi refrigeraţi, în primele nouă luni din 2016, în creştere cu 45% faţă de perioada similară din 2015, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare în spaţiul intra şi extracomunitar. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|