Şeful Turismului vrea ca agenţiile care aduc turişti străini în ţară să nu mai plătească TVA
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, a spus că intenţionează să propună Finanţelor ca România să aplice TVA zero cel puţin pentru cazarea turiştilor străini, măsură care va duce la scăderea tarifelor şi la creşterea numărului de turişti.
"O măsură importantă pentru turism ar fi să nu mai existe TVA la incoming (n.r. - aducerea turiştilor străini în România). Este o neînţelegere legislativă la mijloc, pentru că incoming-ul înseamnă export de servicii turistice, iar firmele româneşti nu plătesc TVA pentru exporturi", a declarat Petrescu pentru Mediafax.
El a adăugat că va iniţia un studiu pe această temă şi îl va prezenta Ministerului Finanţelor, astfel încât, "atunci când economia o va permite", statul să scutească de plata TVA pe exportatorii de servicii turistice, adică pe turoperatorii care aduc turişti străini în România.
Toată ştirea pe Adevărul.ro