Ştiri » octombrie 2015 » 28 octombrie 2015
RADET Bucureşti a anunţat că nu are buget aprobat pentru 2015
Mi, 28.10.2015, ora 12:55 | Energie | 761 vizualizări
RADET Bucureşti a anunţat că nu are buget aprobat pentru anul în curs şi nici pe cel rectificat pentru anul 2014. Regia funcţionează în prezent cu o neacoperire a necesarului de cheltuieli de aproximativ 15 procente, pentru că bugetul pe anul 2015 nu a fost aprobat, informează un comunicat de presă al RADET. "Până în momentul în care au existat alternative de funcţionare a regiei am găsit soluţii. Însă, în acest moment, neaprobarea bugetului rectificat pe 2014 şi a celui pe anul 2015 expun instituţia la riscul neasigurării fondurilor necesare pentru pregătirea, întreţinerea şi remedierea avariilor sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a populaţiei. Şi funcţionarea în condiţii de eficienţă economică a regiei a devenit problematică, existând riscul blocării activităţii furnizorilor de bunuri şi servicii sau lucrări, dar mai ales a celor de energie termică, energie electrică şi apă", a declarat Valentin Viţalariu, directorul general RADET.
Toată ştirea pe Bursa.ro
Curs valutar din 28.10.2015
Indici bursieri din 28.10.2015
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Energie
 Grupul german de utilităţi E.ON a stabilit lista scurtă a potenţialilor cumpărători ai activelor din domeniul energiei şi gazelor din Cehia, evaluate la 800 milioane de euro (908 milioane de dolari), pe care trebuie să le vândă pentru a răspunde temerilor antitrust ale Uniunii Europene. citeşte...
 Arabia Saudită a redus preţurile oficiale de vânzare ale petrolului şi a făcut planuri pentru creşterea livrărilor de ţiţei de luna viitoare. Decizia a fost luată în urma refuzului Rusiei de a restrânge şi mai mult livrările aşa cum a propus OPEC pentru a stabiliza pieţele. citeşte...
 Preţurile petrolului au scăzut, joi, la cele mai reduse niveluri de la jumătatea anului 2017, după ce Rusia a respins propunerea OPEC de tăiere mai accentuată a producţiei pentru stabilizarea preţurilor, pe fondul epidemiei de coronavirus care încetineşte economia mondială şi afectează cererea de energie. citeşte...
 Grupul MOL a raportat, pentru 2019, un rezultat operaţional EBITDA de 598 milioane de dolari, în trimestrul al patrulea, rezultatul pentru întreg anul atingând 2,44 miliarde dolari, peste ţinta orientativă actualizată, dar în scădere cu 9% faţă de anul anterior, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre. citeşte...
 Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) se aşteaptă pe plan global la o cerere mai scăzută pentru ţiţei în 2020, din cauza epidemiei cu noul coronavirus, şi a anunţat că producţia sa a scăzut semnificativ în ianuarie, fiind implementat noul pact privind limitarea furnizării. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|