Ştiri » iunie 2012 » 4 iunie 2012
Pasarelă în Marea Neagră de 420 metri. Urmează 4 insule
L, 04.06.2012, ora 20:20 | Turism | 650 vizualizări
Pasarela din staţiunea Mamaia a fost inaugurată astăzi oficial, în prezenţa primarului Constanţei, Radu Mazăre. Aceasta porneşte de pe plaja din dreptul hotelului Victoria, prelungindu-se în apă pe o distanţă de aproximativ 420 de metri în larg şi finalizându-se printr-un debarcader pentru acostarea ambarcaţiunilor de agrement pentru turişti. Valoarea investiţiei a fost de patru milioane de lei de la Ministerul Dezvoltarii si Turismului, contribuţia Primăriei Constanţa fiind de 580 mii de lei. După ce şi-a făcut o apariţie spectaculoasă la bordul unei şalupe şi fiind însoţit de mai multe tinere, Radu Mazăre, s-a urcat apoi pe pasarelă şi a spus zecilor de persoane prezente că în această săptămână plimbările cu vaporaşul sunt gratuite, după care costul unei călătorii va fi de 35 de lei. Primarul Constanţei a spus că intenţionează realizarea altor două pasarele de acest gen în staţiunea Mamaia, dar acestea trebuie realizate pe tot litoralul românesc.
Toată ştirea pe IncomeMagazine.ro
Curs valutar din 04.06.2012
Indici bursieri din 04.06.2012
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Turism
 Primele investiţii majore, după zece ani de la ultima alocare de fonduri de către Ministerul Turismului, în domeniul schiabil Poiana Braşov, vor fi realizate în acest an de Primăria Braşovului. citeşte...
 Numarul turistilor straini care au vizitat Japonia anul trecut a crescut cu 2,2%, la nivelul record de 31,88 milioane, cheltuielile lor ridicandu-se la 4.810 miliarde de yeni (43,6 miliarde de dolari), de asemenea o cifra record, a anuntat vineri Guvernul de la Tokyo. citeşte...
 Aproximativ 225.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, au tranzitat punctele de trecere a frontierei în ultimele 24 de ore, peste 134.000 dintre acestea pe sensul de intrare în ţară. Cel mai tranzitat punct a fost Nădlac II Autostradă, pe unde au trecut circa 46.000 de persoane, infomeză News.ro. citeşte...
 În urma dialogului cu autorităţile naţionale pentru drepturile consumatorilor şi Comisia Europeană, platforma de călătorii Booking.com s-a angajat să schimbe modul în care prezintă ofertele, reducerile şi preţurile. citeşte...
 Acestea vor putea atinge nivelul de cel mult şase salarii minime pe economie. "Trebuie să privim mai mult latura umană, omul trebuie să se relaxeze", spune ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|