Ştiri » mai 2014 » 16 mai 2014
Jalea de pe şosea. Două milioane de sloveni cumpără mai multe maşini noi decât 20 de milioane de români
V, 16.05.2014, ora 10:51 | Auto | 776 vizualizări
Asociaţia Producătorilor Auto Europeni (ACEA) a anunţat că înamtriculările de maşini noi s-au majorat cu 7,4% în UE în primele patru luni ale anului. Cea mai mare creştere, 43,7%, a fost în Polonia. Piaţa românească a urcat şi ea cu 10%, dar numărul de unităţi înmatriculate, 18.277, e înferior celui înregistrat în Slovenia, ţară cu două milioane de locuitori. Poate că cu aceste comparaţii ar trebui să înceapă discursurile publice, mai ales atunci când autorităţile se bat cu cărămida-n piept când vine corba de creştere economică. România e atât de săracă, încât singura ţară cu care se poate compara cât de cât e Bulgaria. În rest, nivelul de trai e mai bun pretutindeni. În ceea ce priveşte celelalte pieţe europene, britanicii şi-au consolidtat locul al doilea după Germania, cu o creştere de 12,5%, la 865.000 de înmatriculări, faţă de cele 986.000 ale nemţilor. Trecând pe strada producătorilor, Dacia e din nou performer cu o creştere de 34,6% în aprilie.
Toată ştirea pe BusinessCover.ro
Curs valutar din 16.05.2014
Indici bursieri din 16.05.2014
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Auto
 Tesla a anunţat joi planul de a atrage două miliarde de dolari printr-o ofertă de acţiuni, pentru a profita de creşterea astronomică a preţului titlurilor în ultimele câteva luni, renunţând la politica de a evita vânzarea de acţiuni noi. citeşte...
 Compania de ridesharing Uber a primit autorizaţie de la Departamentul american pentru autovehicule din California,Statele Unite, pentru testarea de maşini care se conduc singure, pe drumurile publice, la aproape doi ani de la un accident mortal în care a fost implicată o maşină Uber. citeşte...
 Continuând filosofia şi tradiţia Golf-ului de a democratiza cele mai inovative tehnologii, Volkswagen propune pentru recentul lansat Golf 8 un preţ de 16,095 euro pentru echiparea Life 1.0/110 CP, conform unui comunicat. citeşte...
 Anul 2019 a fost cel mai prolific din toate timpurile pe piaţa auto din România, din punct de vedere al achiziţiilor de maşini second-hand deja înmatriculate. Piaţa de autoturisme rulate interne a fost cvasi blocată în perioada în care a fost introdusă o taxă de înmatriculare. citeşte...
 Grupul auto german Volkswagen şi-a păstrat titlul de cel mai mare constructor auto mondial în 2019, după ce rivalul japonez Toyota a informat că a vândut mai puţine vehicule anul trecut decât Volkswagen. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|