Ştiri » aprilie 2011 » 11 aprilie 2011
Chiriile s-au stabilizat, însă numărul ofertelor continuă să crească
L, 11.04.2011, ora 11:05 | Imobiliare | 731 vizualizări
Evoluţia chiriilor cerute pentru apartamentele vechi din Bucureşti rămâne stabilă şi pentru luna martie. Creşterea constantă a numărului de oferte îi obligă însă pe proprietari să urmeze un trend negativ în stabilirea preţurilor, potrivit raportului lunar al portalului AnunturiParticulari. Chiria medie, aferentă lunii martie, pentru o garsonieră este de 232 de euro, se menţine la acelaşi nivel faţă de lunile precedente, dar cu 11% mai mică faţă de martie 2010. Numărul de oferte pentru garsoniere este de 747, o creştere oarecum abruptă faţă de celelalte două luni ale acestui an, când pe piaţă erau promovate aproximativ 660 de oferte. Observăm că acest număr continuă trendul în scădere faţă de anii 2009 şi 2010, când au fost 901, respectiv 863 oferte pentru luna martie.
Toată ştirea pe Capital.ro
Curs valutar din 11.04.2011
Indici bursieri din 11.04.2011
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Imobiliare
 Lucrările de construcţii au crescut anul trecut cu 27%, în condiţiile în care segmentul de lucrări noi a avansat cu 32,5%, iar cele de întreţinere şi reparaţii curente cu 26%, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. citeşte...
 Dintre oraşele cu peste 200.000 de locuitori din România, opt centre regionale au avut, în T4 2019, preţuri medii solicitate de minimum 1.000 € pe metru pătrat util pentru apartamentele disponibile spre vânzare, arată datele imobiliare.ro. citeşte...
 Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în 2019 s-a ridicat la 42.541, în scădere cu 0,4% faţă de anul precedent, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). citeşte...
 Ministerul Finanţelor Publice (MFP) doreşte să continue programul Prima casă. În acest sens a elaborat un proiect de hotărâre prin care se stabileşte plafonul pentru acest an la 2 miliarde lei. citeşte...
 Se pare ca luna noiembrie a anului curent a adus un numar semnificativ de vanzari pe piata imobiliara din Romania. Astfel ca, potrivit cifrelor publicate de Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI), un numar de 48.360 de imobile - case, apartamente, terenuri - au fost vandute la nivelul intregii tari in luna noiembrie 2019. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|