Ştiri » decembrie 2013 » 19 decembrie 2013
Acţiunile europene au închis cu cea mai mare creştere în peste două luni
J, 19.12.2013, ora 20:42 | Pieţe de capital | 611 vizualizări
Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de joi cu cea mai mare creştere înregistrată în peste două luni, după ce decizia Rezerevei Federale (Fed) a SUA de a reduce măsurile de stimulare au sporit încrederea investitorilor că redresarea economiei americane este în curs. Indicele Stoxx Europe 600 a crescut cu 1,6%, marcând cel mai mare avans de două zile după luna iunie, transmite Bloomberg. "Există un serntiment de uşurare, a dispărut incertitudinea privind restrângerea măsurilor de stimulare de către Fed. Oamenii sunt foarte atenţi la distincţia făcută de şeful Fed Ben Bernanke între reducerea stimulării şi înăsprirea politicii monetare. Astfel de explicaţii onferă Fed mai multă flexibilitate", a declarat Eric Mijot, director de strategie şi cercetări economice la compania Amundi Asset Management în Paris. Volumul tranzacţiilor cu acţiuni membre ale Stoxx 600 a fost cu 24% mai mare decât media ultimelor 30 de zile.
Toată ştirea pe Economica.net
Curs valutar din 19.12.2013
Indici bursieri din 19.12.2013
comentarii
|
Ultimele ştiri din categoria Pieţe de capital
 Indicii bursieri europeni au închis şedinta de tranzacţionare de astăzi în creştere. citeşte...
 Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în teritoriu pozitiv ultima şedinţă de tranzacţionare, lichiditatea totală fiind de 40,89 milioane de lei (8,47 milioane de euro). citeşte...
 Principalii indici bursieri de pe Wall Street, SUA, au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în apreciere. citeşte...
 Principalii indici ai burselor asiatice au închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în apreciere. citeşte...
 Indicii bursieri europeni au deschis şedinta de tranzacţionare de astăzi în apreciere. citeşte...
|
Top ştiri din ultima săptămână
|
|